Sindromul Adie este cunoscut adesea ca si sindromul Holmes-Adie sau pupila tonică Adie, este o tulburare neurologică care afectează pupila si sistemul nervos autonom.
Caracteristic este faptul că o pupilă este mai mare decât cealată (anizocorie) si are o constrictie lentă la lumină (pupilă tonică). De asemenea sindromul asociază si absenta unor reflexe tendinoase profunde (uzual în tendonul lui Achile).
Epidemiologie
Apare în special la femei tinere, poate fi unilaterală (80%) sau bilaterală.
Cauza
Cauza o reprezintă leziunile la nivelul fibrelor postganglionare ale inervatiei parasimpatice a ochiului, ca rezultat al unei infectii bacteriene sau virale. De obicei sunt interesate fibrele nervoase de la nivelul ganglionului ciliar (care controlează miscările oculare) si de la nivelul ganglionului spinal (care asigură răspunsul sistemului nervos autonom).
Pupila tonică Adie este asociată cu o neuropatie periferică benignă, iar relatia sa cu sifilisul este incertă.
Alte cauze discutate sunt sindromul Guillain-Barre, infectii in sfera ORL.
Semne și simptome
- sudoratie excesivă (diaforeză)
- dimensiune anormală a pupilei (midriază)
- pierderea reflexelor tendinoase profunde (acestea 3 au mai fost grupate si sub numele de sindrom Ross)
- anomalii cardiovasculare
- fotofobie
- cu timpul pupila afectată poate deveni mai mică decât cea normală
- alte tulburări ale sistemului nervos autonom (sindrom Sjogren, migrene).
Diagnostic
Examenul clinic poate releva pareză partială a sfincterului iridian si/sau miscări vermiforme ale irisului. Testul de hipersensibilitate la pilocarpină (1 picătură conc. 0,125% în fiecare ochi) evidentiază o constrictie accentuată a pupilei tonice (pupila normală nu se contractă la această doză diluată).
Diagnostic diferențial
Se face cu pupila Argyll-Robertson, care are un răspuns de acomodare pentru vederea de aproape rapid si scurt, pe când pupila Adie are un răspuns lent si prelungit.
Tratament
- ochelari pentru vedere
- pilocarpină picături, de 3 ori/zi
- simpatectomie toracică pentru tratamentul curativ al diaforezei
Prognostic
Boala nu este amenintătoare de viată, singura problemă rămânând pierderea permanentă a reflexelor tendinoase.



